Ultima oră

Primăria Târgu Jiu angajează trei îngrijitori la domiciliu. Ce condiții trebuie îndeplinite!

Trei posturi de îngrijitor la domiciliu sunt scoase la concurs de Primăria Târgu Jiu, pentru activitatea desfășurată în cadrul Centrului Magnolia – Unitate de îngrijire la domiciliu, din cadrul Direcției de Protecție Socială Târgu Jiu.

Posturile sunt cu normă întreagă, de 168 de ore pe lună, și sunt disponibile pe o perioadă determinată de 36 de luni. Angajarea și plata sunt realizate în cadrul proiectului SPER, finanțat conform bugetului aprobat prin HCL nr. 77 din 18 martie 2026.

Concursul se va desfășura la sediul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, de pe bulevardul Constantin Brâncuși, nr. 19, și va avea două probe: proba scrisă: 3 septembrie 2026, ora 10:30; interviul: data va fi anunțată odată cu rezultatele probei scrise, în termenul legal de maximum patru zile lucrătoare de la susținerea acesteia.

Candidații trebuie să îndeplinească mai multe condiții specifice. Este necesară absolvirea a cel puțin opt clase, precum și deținerea unui certificat de calificare pentru una dintre ocupațiile de îngrijitor bolnavi/bătrâni, asistent medical sau infirmier.

De asemenea, candidații trebuie să aibă minimum o lună de experiență în muncă.

Primăria solicită și o serie de aptitudini necesare pentru lucrul cu persoane vulnerabile: cunoștințe practice privind igiena personală, hrănirea și mobilizarea beneficiarilor, dar și capacitatea de a-i însoți și sprijini în activitățile de zi cu zi.

Sunt importante, totodată, responsabilitatea, seriozitatea și empatia, precum și capacitatea de comunicare și de lucru în echipă. Viitorii angajați trebuie să respecte indicațiile asistentului social și să fie disponibili pentru deplasări în comunitate, pe raza municipiului Târgu Jiu.

Persoanele interesate pot obține informații suplimentare de la Compartimentul Resurse Umane, Managementul Funcției Publice și Contractuale, camera 12, din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

Informații pot fi solicitate și la numărul de telefon 0253/205102.

Vizualizări: 100

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: