Ultima oră

Planul lui Veștea legat de companiile din energie

Profitul companiilor din energie va fi repartizat într-un fond de investiții în domeniul energetic și va fi abrogată legislația prezentă care obligă companiile de stat să emită dividende anual, conform programului de guvernare propus de prim-ministrul desemnat Adrian Veștea.

Potrivit sursei citate, Ministerul Energiei, în colaborare cu alte instituții guvernamentale, va iniția și propune o serie de măsuri și reforme ample, menite să transforme sectorul energetic al României, să stabilizeze prețurile, să combată ineficiențele și să asigure securitatea energetică pe termen lung.

'Aceste reforme vizează multiple aspecte ale sectorului, de la restructurarea companiilor de stat la modernizarea infrastructurii și promovarea noilor tehnologii', se menționează în document.

Astfel, în ceea ce privește restructurarea și optimizarea companiilor și instituțiilor din subordine, Ministerul Energiei a inițiat un plan amplu de reorganizare a portofoliului său de companii.
Va continua optimizarea costurilor și managementului și se va stopa angajarea nespecificată.

Sunt prevăzute și fuziuni și reorganizări strategice, cum ar fi Electrocentrale grup cu Electrocentrale București (ELCEN) sau Institutul de Cercetare și Inginerie pentru mine pe lignit cu Complexul Energetic Oltenia. 

Potrivit programului de guvernare, se va efectua o analiză de eficiență pentru fiecare autoritate centrală și companie de stat, pentru a susține propunerile de desființare/eficientizare și va continua reforma guvernanței corporative, urmând să se asigure profesionalizarea și independența managementului companiilor de stat, în conformitate cu ghidul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, și să fie implementat un tablou de bord cu indicatori de performanță.

'Aceasta include recrutarea deschisă a conducerilor, fără politizare și introducerea contractelor de performanță. Se vizează reducerea numărului membrilor consiliilor de administrație și eliminarea posturilor politizate', precizează sursa citată.

Un alt obiectiv prevăzut în programul premierului propus este continuarea reducerii risipei, prin introducerea de normative de cheltuieli, implementarea unui tablou de bord privind indicatorii de performanță, evaluarea anuală a membrilor executivi și neexecutivi și uzarea de toate prerogativele autorității tutelare pentru a revoca membrii care nu își ating indicatorii de performanță. Se vor elimina primele de vacanță și alte beneficii nejustificate și se va urmări reducerea cheltuielilor cu bunuri și servicii (cu excepția investițiilor).

Ministerul Energiei gestionează entități aflate în dificultate, precum Compania Națională a Huilei - S.A. Petroșani (faliment), RADET (faliment) și Complexul Energetic Oltenia (plan de restructurare). În această privință, documentul prevede renegocierea planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia pentru a corela închiderea capacităților pe cărbune cu construirea de noi capacități pe gaze naturale, fotovoltaice și stocare, restructurarea Electrocentrale Craiova prin finalizarea actualizării SF pentru noul grup pe gaz, implementarea soluției tehnice de trecere pe motoare termice și CAF-uri pentru iarna 2026-2027 și trecerea Electrocentrale Craiova la autoritatea locală (Primăria Craiova).

Un act punct din programul de guvernare face referire la creșterea capacităților de producție și diversificarea mixului energetic. În acest sens, România vizează creșterea producției interne pentru a reduce dependența de importuri și a asigura securitatea energetică.

Pe partea de energie nucleară se are în vedere retehnologizarea Unității 1 CNE Cernavodă și construcția unităților 3 și 4, dezvoltarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR), cu încurajarea unei industrii locale pentru lanțul de furnizare, construirea primei instalații de detritiere din Europa la CNE Cernavodă, transformând România într-un centru european pentru producția și exportul de tritiu (investiție cu Coreea de Sud), soluții financiare disruptive precum obligațiuni pentru energia nucleară, sisteme de credite energetice tranzacționabile și formarea unui consorțiu nuclear internațional.

În sectorul de petrol și gaze, prioritățile sunt valorificarea zăcămintelor de gaze din Neptun Deep și Caragele pentru dublarea producției de gaze începând cu 2027 și construirea/finalizarea de noi centrale pe gaze naturale (de exemplu: Ișalnița - 850 MW, Turceni - 475 MW, Iernut - 430 MW, Midia - 80 MW și Mintia - 1734 MW).

La capitolul energie regenerabilă (eoliană și solară) se are în vedere instalarea a peste 5.000 MW eolian și solar și 3000 MWh capacități de stocare până în 2027, susținute din PNRR și FM, dezvoltarea energiei eoliene offshore și definirea perimetrelor de concesionare, construirea de parcuri fotovoltaice și stocare pe terenurile disponibile din perimetrul fostelor unități miniere, finanțarea investițiilor în întregul lanț de producție al bateriilor, celulelor și panourilor fotovoltaice, identificarea surselor pentru finanțarea mineritului de litiu și neodim pentru dezvoltarea unei
industrii naționale de producție a bateriilor și turbinelor eoliene.

Referitor la energie hidroelectrică, obiectivele vizează finalizarea investițiilor hidroenergetice sistate sau întârziate (de exemplu: AHE Jiu, Răstolița, Cerna Belareca, Olt, Câineni, Racovița, Lotrioara, Surduc-Siriu, Pașcani) și construirea și finalizarea hidrocentralelor de acumulare prin pompaj (CHEAP) în zonele cu potențial.

În ceea ce privește energia din cărbune, vor fi implementate tehnologiile BAT (Best Available Techniques) și CCS (Carbon Capture and Storage) în industria extractivă a cărbunelui și în producția de energie, cu deduceri fiscale stimulative (acestea includ captarea și stocarea CO2 direct în mine, producția de hidrogen din cărbune cu CCS și extracția de minerale critice din cărbune), vor fi modernizate centralele pe cărbune pentru a funcționa hibrid cu biomasă, hidrogen și energie solară și se vor pune în conservare unele exploatări de lignit și termocentrale pe cărbune pentru a constitui o rezervă de capacitate în situații excepționale, subvenționate ca obligație de serviciu public, cu asigurarea sursei de finanțare.

Programul de guvernare mai prevede investiții semnificative pentru modernizarea și extinderea rețelelor energetice, dublarea capacității de schimburi transfrontaliere de energie electrică până în 2030, atingând 7.000 MW prin noi investiții la Transelectrica.

Alte obiective sunt: dezvoltarea infrastructurii de transport al gazelor naturale de către Transgaz (2,5 miliarde de lei); creșterea interconexiunilor cu piețele vecine și interconectarea strategică cu Republica Moldova, inclusiv cuplarea piețelor de energie și gaze naturale; continuarea proiectelor pentru înființarea, dezvoltarea și extinderea rețelelor de gaze naturale, aprobate sau anunțate în diverse faze de contractare sau construire prin Programul național 'Anghel Saligny'; modernizarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) din
marile orașe (de exemplu: București, Craiova, Constanța, Arad, Râmnicu Vâlcea).

Pe de altă parte, Ministerul Energiei vizează o piață transparentă și competitivă, cu prețuri corecte și protecție pentru consumatori. Pentru aceasta, vor fi dezvoltate mecanisme astfel încât consumatorii să înțeleagă modul de calcul al tarifelor și să fie protejați de abuzuri, va fi stimulată concurența prin implementarea mecanismului de piață tip market maker, va fi realizată o reformă a componentelor de cost, cu propuneri pentru scăderea prețului final al energiei electrice prin reformarea componentelor structurale (de exemplu: implementarea tarifului binom pentru activitatea de distribuție, achizitor unic pentru CPT).

Totodată, vor fi consolidate reglementările care impun companiilor energetice să ofere servicii de înaltă calitate, cu facturare transparentă și mecanisme rapide de soluționare a plângerilor,vor fi prioritizate investițiile în stocare pentru prosumatori și vor fi adaptate legislația și actele normative subsecvente în vigoare, cu privire la producerea de energie regenerabilă, astfel încât autoritățile locale care dețin în proprietate centrale electrice fotovoltaice să poată deveni prosumatori și să deconteze excedentul de energie produsă către consumatorii vulnerabili.

Se mai propune și digitalizarea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei și integrarea responsabilităților pentru operațiunile offshore. Soluțiile includ platformă AI pentru predicția reglementărilor, contracte reglementare pe termen lung și un consiliu consultativ public-privat pentru reglementări.

Măsurile de debirocratizare, digitalizare și guvernanță vizează digitalizarea proceselor prin dezvoltarea de platforme digitale automate pentru autorizări (reducerea timpului de la luni la zile) și pentru luarea deciziilor strategice, urmând să fie implementată o platformă digitală unică pentru toate serviciile publice, simplificarea reglementărilor prin codificarea domeniului energiei și asanarea legislativă și digitalizarea infrastructurii energetice, incluzând contorizarea inteligentă și migrarea tuturor datelor în cloudul privat guvernamental.

În vederea securității cibernetice în energie va fi înființat un Centru de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică în Energie (CRISCE) și vor fi create echipe SOC (Security Operations Center) și CSIRT (Computer Security Incident Response Team ) la nivelul companiilor naționale, vor fi utilizate de soluții disruptive precum Digital Twin pentru optimizarea infrastructurii, materiale inteligente pentru retrofitting, robotică pentru întreținere și stocare gravitațională în infrastructura veche.

Vizualizări: 139

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: