Diaspora

Peste 800 de cercetași din cinci țări vin la Arcani

Comuna Arcani, județul Gorj, va deveni, în perioada 27 iulie – 2 august 2025, gazda unuia dintre cele mai mari evenimente cercetășești ale anului. Peste 800 de cercetași din România și din alte patru țări – Polonia, Slovenia, Slovacia și Ucraina – sunt așteptați să participe la Campul Național GETICA 2025, desfășurat sub tema „Întoarcerea la rădăcini”.

Evenimentul este organizat de Centrul Local „Ecaterina Teodoroiu” – Cercetașii României, Târgu Jiu, în parteneriat cu alte 11 centre locale. Timp de o săptămână, participanții vor trăi o experiență completă în mijlocul naturii, bazată pe educație non-formală, cooperare și redescoperirea valorilor tradiționale.

Tabăra include o varietate de activități menite să stimuleze spiritul de aventură și dezvoltarea personală: drumeții în Munții Căpățânii și Vâlcan, speologie, alpinism, ateliere meșteșugărești, competiții sportive, focuri de tabără și seri cu muzică live. Toate aceste activități sunt concepute pentru a consolida legătura cu natura, cultura locală și spiritul de comunitate.

Campul GETICA 2025 promite o experiență memorabilă pentru cercetași din toate colțurile țării și din afara ei, în inima Gorjului, acolo unde tradiția, aventura și prietenia se împletesc armonios.

Vizualizări: 455

Alte articole din Diaspora:

Citește și: