Ultima oră

Amendă penală de 10.800 lei pentru un șofer român plecat în SUA, care a provocat un accident sub influența alcoolului

Judecătoria Târgu Jiu a condamnat la o amendă penală de 10.800 lei un bărbat originar din județul Gorj, plecat la muncă în Statele Unite, după ce, în septembrie 2020, a provocat un accident rutier în localitatea Vaidei, aflându-se la volan sub influența băuturilor alcoolice.

În dimineața zilei de 28 septembrie 2020, în jurul orei 04:30, inculpatul conducea un autoturism înmatriculat în București și închiriat de la o firmă privată, pe drumul comunal 145 din Vaidei.

Acesta a pierdut controlul direcției, intrând într-un stâlp de susținere al rețelei electrice, în urma accidentului rezultând vătămarea sa corporală.

Din declarațiile date în cursul urmăririi penale și coroborate cu buletinul de analiză toxicologică, a reieșit că șoferul consumase alcool în seara precedentă: câteva pahare de bere la un prieten, apoi must, înainte de a porni într-o deplasare solitară, în timpul căreia s-a produs accidentul. În momentul producerii impactului, inculpatul se întinsese după o sticlă de suc aflată pe scaunul din dreapta.

După sesizarea din oficiu a poliției și deschiderea urmăririi penale pentru vătămare corporală din culpă, ancheta a fost extinsă și pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Inculpatul nu a putut fi audiat, fiind plecat din țară cu contract de muncă în SUA. Pe parcursul urmăririi penale, a fost reprezentat de avocat, iar în ianuarie 2024 a transmis o declarație autentificată la notar în care a recunoscut și regretat fapta.

Deși citat de mai multe ori în 2024, inculpatul nu s-a prezentat, fapt ce a determinat emiterea a două mandate de aducere. Ulterior, în iunie 2025, acesta a confirmat prin apel video autenticitatea declarației depuse anterior, solicitând judecarea în procedură simplificată și arătând disponibilitatea de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, în cazul în care va fi găsit vinovat.

Instanța a stabilit o pedeapsă de 180 de zile-amendă, cu o valoare zilnică de 60 de lei, însumând 10.800 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal. De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească cheltuieli judiciare în cuantum total de 1.442 lei, din care 642 lei au fost deja achitați în cursul urmăririi penale.

Instanța i-a pus în vedere că neplata amenzii cu rea-credință va atrage transformarea zilelor-amendă în zile de închisoare. Inculpatul are la dispoziție 10 zile pentru a face apel, iar sentința a fost pronunțată prin grefa instanței în data de 16 iulie 2025.

foto arhiva

Vizualizări: 200

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: