Eveniment

Pescar lăsat fără telefon

Un bărbat din Târgu Cărbunești, care era la pescuit pe raza oraşului Turceni, zona Gârbovu, a rămas fără telefonul mobil, care i-a fost furat din mașină. Polițiștii l-au prins pe făptaș, un pescar din Țânțăreni. Acesta din urmă a fost condamnat zilele trecute la șase luni de închisoare, cu suspendare.

Fapta a avut loc în ianuarie anul trecut. Pescarul păgubit avea instalată pe telefonul mobil aplicația „Găseşte dispozitivul”, astfel că făptașul a fost ușor de prins, mai ales că și alți pescari îl văzuseră dând târcoale mașinii.

“Numitul ## l-a contactat telefonic pe bărbatul cu numele „Teo”, însă acesta a negat că ar fi sustras telefonul mobil, condiţii în care a formulat plângere penală pentru furtul telefonului la Poliția oraşului Târgu-Cărbuneşti, iar, în baza datelor furnizate, lucrătorii de poliţie judiciară au identificat autorul furtului”, se arată în documentul de la instanță. “Ulterior, a predat organelor de poliţie telefonul mobil sustras, însă fără cele 2 cartele, pe care le distrusese în prealabil. Telefonul a fost restituit persoanei vătămate, fără cartele”, mai precizează sursa citată. 

Paguba a fost însă mai mare decât un simplu telefon. Pescarul a pierdut avionul cu care trebuia să plece în Marea Britanie la muncă, deoarece în telefon avusese descărcate de pe internet biletul de avion, viza de rezidenţă în Marea Britanie, formularul de localizare şi numărul de referinţă al testului Covid. În aceste condiţii, a precizat că se constituie parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 6.000 lei. Acțiunea civilă a fost însă respinsă de instanță.

Vizualizări: 1,105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: