Eveniment

Percheziții la vila lui Nicolae Guță din Petroșani

Casa familiei manelistului Nicolae Guță, din Petroșani, a fost percheziționată, joi dimineață, de polițiști. Conform unor surse judiciare, sunt vizate mai multe tranzacţii cu aur făcute de membrii familiei lui Nicolae Guţă.

Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 6 au pus, joi, în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în județul Hunedoara, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și contrafacere.

În fapt, persoanele bănuite ar fi comercializat bijuterii, unele purtând însemnele unor mărci protejate, pe o platformă de socializare.

În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost identificate bijuterii, cântare electronice de precizie, documente ce atestă volumul vânzărilor și 3.700 de euro.

Bănuiții urmează a fi conduși la audieri, iar ulterior vor fi prezentați magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și contrafacere de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.

 

Vizualizări: 1,833

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: