Eveniment

Percheziţii în Gorj

Opt percheziţii au avut loc, miercuri, în Marea Britanie şi în judeţele Mehedinţi, Gorj şi Prahova, după ce din locuinţa unui bărbat din Drobeta Turnu Severin au fost furaţi bani şi bunuri, valoarea totală a prejudiciului fiind de 140.000 de euro. 

Doi bărbaţi, de 20, respectiv 45 de ani, au fost reţinuţi în acest caz, urmând să fie prezentaţi Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, cu propunere de arestare preventivă. 

Din cercetări a reieşit că în luna septembrie a anului 2023, persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracţie într-o locuinţă din Drobeta Turnu Severin, unde ar fi dislocat mai multe plăci ceramice ale podelei, sub care se afla un locaş special amenajat în vederea depozitării de valori şi ar fi sustras sume de bani, valută şi bijuterii, valoarea totală a prejudiciului fiind de aproximativ 140.000 de euro.

Percheziţiile din Marea Britanie s-au desfăşurat în localităţile Preston şi Bolton, fiind audiaţi şi mai mulţi suspecţi. 

Cercetările sunt continuate, sub îndrumarea şi supravegherea prim procurorului adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Vizualizări: 773

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: