Eveniment

Patru membri ai unui ansamblu folcloric, morți în accident

Patru persoane au decedat, iar o a cincea a ajuns la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava în stare gravă, în urma unui teribil accident în noaptea de duminică spre luni, pe DN 17. 

Cei cinci erau membri ai Ansamblului „Florile Bucovinei” din Rădăuți și se întorceau de la Zilele orașului Târnăveni, acolo unde au urcat pe scenă și au susținut un moment artistic la invitația organizatorilor, anunță presa locală.

Accidentul a avut loc în jurul orei 3.30, iar mașina cu care circulau cei cinci, un autoturism marca Audi, cu volan pe dreapta, a lovit cu putere un stâlp de electricitate de pe marginea drumului. 

Accidentul a fost observat de un echipaj SMURD B2 care se întorcea de la o altă intervenție.

Vizualizări: 2,212

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: