Social

Patru kilometri de canalizare, recepționați într-o comună din Gorj

Primăria Telești din județul Gorj pregătește recepționarea a patru kilometri din rețeaua de canalizare care urmează a se extinde. Localnicii din satul Buduhala vor beneficia de această utilitate în primă fază.

”Finalizăm în perioada următoare sistemul de canalizare din satul Buduhala. Ne pregătim să facem recepția investiției în valoare de aproximativ un milion de lei. Aici lucrările au început în urmă cu 5 ani și s-au realizat prin PNDL 2. Este vorba de patru kilometri de canalizare care va deservi aproximativ 200 de familii”, a declarat Romulus Bâldea, primarul comunei Telești.

Canalizarea va fi extinsă în alte două sate. “Vreau să vă sun că noi avem proiecte și am prevăzut sistem de canalizare și pentru satele Telești și Șomănești. Cererea de finanțare o aveam la Compania Națională de Investiții”, a mai spus primarul.

Lucrările la primul sistem de canalizare din comuna Telești au început în urmă cu cinci ani prin PNDL 2. Lucrările au durat mai mult decât s-a estimat, pe fondul problemelor apărute în sectorul construcțiilor, atât privind lipsa de personal, cât și creșterea prețului la materiale.

Vizualizări: 899

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: