Social

Panouri solare, sursă energetică la o primărie din Gorj 

Administrația locală din comuna gorjeană Arcani vrea să producă în regie proprie energia electrică necesară pentru desfășurarea activității primăriei. În acest sens, are în plan să monteze și să pună în funcțiune un sistem de panouri solare fotovoltaice de producere a energiei electrice, ca sursă energetică pentru sediul primăriei. 

Implementarea acestui proiect a primit undă verde de la Consiliul Local care, în ședința din 7 noiembrie, a aprobat investiția, dar și asigurarea sumelor necesare. Și nu este o investiție mică. Are o valoare de 305 mii lei, sumă ce va fi suportată din bugetul local. 

Sistemul de panouri solare fotovoltaice va avea o putere de instalată de 30 kw și va fi montat pe clădirea Centrului Cultural al Văii Jaleșului ”Profesor Grigore Pupăză” din satul Arcani. 

 

Vizualizări: 772

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: