Actualitate
Pădure-parc de peste 20 de hectare, amenajată cu fonduri europene

O pădure-parc în suprafaţă de peste 20 de hectare va fi amenajată cu fonduri europene în staţiunea Călimăneşti, anunţă administraţia publică locală, care precizează că a semnat deja contractul de execuţie al acestor lucrări ce vor transforma terenul cu vegetaţie forestieră din zona Hotelului Central într-un adevărat spaţiu de agrement şi relaxare.
Investiţia se ridică la peste 14,4 milioane de lei (fără TVA) şi presupune, printre multe altele, igienizarea terenului, toaletarea sau suplimentarea vegetaţiei existente, realizarea de noi alei pietonale, amenajarea de piste pentru biciclete cu diferite grade de dificultate, precum şi construirea de căsuţe tematice, foişoare, grupuri sanitare şi alte anexe tehnice.
Astfel, turiştii care vor ajunge în staţiunea de pe Valea Oltului vor avea la dispoziţie un spaţiu vast de petrecere a timpului în aer liber, cu trasee care pornesc din oraş, continuă cu aleea de cură balneară şi ajung, urmând zona turistică de la Căciulata şi Mănăstirea Cozia, până spre Defileul Oltului. Acestea vor fi iluminate pe parcursul nopţii iar de-a lungul lor vor fi amenajate zone de odihnă şi adăpost, unde vor fi amplasate cişmele de apă potabilă, băncuţe, sculpturi, locuri de joacă pentru copii şi echipamente sau ansambluri de fitness pentru tineri şi seniori.
Vizualizări: 289