Social

Pact istoric între suporterii de la Rapid și Peluza Sud

Cu două zile înainte de marele derby dintre Rapid și FCU Craiova peluzele celor două forțe din Liga 1, cel puțin la nivel de suporteri, au pus la cale un pact istoric.

Deși e greu de crezut că vor recita poezii patriotice, suporterii spun că nu se vor înjura pe tot parcursul derby-ului din Giulești.

Este deja binecunoscută rivalitatea dintre rapidiști și olteni dar ambele galerii promit că va fi uitată vineri seara, atunci când echipa lui Adrian Mutu va întâlni formația antrenată de Nicolo Napoli, pe noua arenă din Giulești.

„Cele două grupuri de ultrași au decis să nu apeleze la trivialități cu ocazia derby-ului de vineri, în condițiile în care rapidiștii au sărit în ajutorul Peluzei Sud, care poate să pătrundă pe arena Rapidului, pentru a-și susține echipa favorită”, a anunțat presa centrală, prosport,ro dezvăluind acest pact.

Totuși Peluza Sud a anunțat că va continua „războiul” cu finanțatorul grupării din Bănie: „Vom fi mereu alături de clubul nostru drag, dar niciodată nu vom uita răul pe care acest mititel l-a făcut și continuă să-l facă celei mai iubite echipe din România. Hai la meci! Știința suntem noi!”. 

Undeva între 300 și 400 de fani ai FCU sunt așteptați la derby-ul cu Rapid, iar măsurile de securitate nu vor fi unele ieșite din comun pentru partida la care sunt așteptați în total peste 10.000 de spectatori.

Vizualizări: 773

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: