Ultima oră
O zi de poveste la Biblioteca din Târgu Jiu!

În cursul zilei de ieri mai mulți vizitatori din comuna Turburea, însoțiți de cadre didactice de la Liceul Tehnologic Turburea, au fost prezenți la Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj.
Copiii au fost întâmpinați de doamna manager Maria Luiza Sandu, care le-a vorbit pe înțelesul lor despre ce înseamnă o bibliotecă județeană: ce secții există, cum pot fi folosite infochioșcurile și câte lucruri minunate pot fi descoperite printre rafturi.
"Curiozitatea le-a fost stârnită din plin atunci când au aflat despre Secția de Artă „Iosif Keber”, așa că, nerăbdători, au pornit într-o adevărată aventură culturală.
Ajunși la Secția de Artă, o echipă a bibliotecii le-a deschis ușa către lumea fascinantă a artistului Iosif Keber: le-au povestit despre viața și creația sa, despre icoanele pictate, despre atelierul de lucru, dar și despre casa monument istoric, spațiu plin de istorie și inspirație. Copiii au descoperit și sala de carte a secției, unde arta și lectura merg mână în mână.
Surpriza a fost cu atât mai mare când, chiar acolo, s-au întâlnit cu alți copii mai mari, implicați într-un atelier de creație, dovadă că Secția de Artă „Iosif Keber” este mereu vie, căutată și iubită atunci când proiectele de desen, pictură și artă prind viață.
La final, cu zâmbete largi, ochi strălucitori și mult entuziasm, micii vizitatori au plecat cu o promisiune spusă din suflet: „Ne întoarcem la bibliotecă!” ", transmit reprezentanții bibliotecii.
Vizualizări: 165
