Actualitate
O firmă din Gorj avea 11 salariați fără contract

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada 22–26 septembrie 2025, un număr de 42 de controale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
Un caz deosebit de grav a fost depistat pe raza localității Bumbești-Jiu, unde, în beneficiul unui angajator din domeniul prelucrării și conservării fructelor și legumelor, au fost identificate 11 persoane fără forme legale de angajare, acesta fiind sancționat cu suma maxima prevăzută de 200.000 lei.
Acțiunea a fost coordonată de George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj și a beneficiat atât de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, cât și de sprijinul reprezentanților Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 4 Târgu-Jiu.
„Munca nedeclarată reprezintă o formă gravă de evaziune socială și economică, afectând atât lucrătorii, cât și bugetul de stat. Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va continua acțiunile ferme de identificare și sancționare a angajatorilor care utilizează forță de muncă fără forme legale, indiferent de domeniul de activitate.
Reamintim că, potrivit articolului 260 alineatul (1) litera e) din Codul Muncii, angajarea unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă se sancționează cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată, în limita maximă de 200.000 lei.”, a spus Romanescu.
Vizualizări: 765