Actualitate

Nu plătești amenzile de circulație, rămâi fără permis! Stamatoiu laudă inițiativa 

Dacă nu plătești amenzile de circulație, rămâi fără permis. Este noua măsură implementată de guvernanți care au stabilit că aceasta măsură va fi implementată pentru reducerea deficitului bugetar. 

Primarul comunei Scoarța, Ion Stamatoiu, laudă această inițiativă și spune că la el în comună datoria este de 3,7 milioane de lei, privind amenzile neachitate.

 

„De când am ajuns viceprimar, mai ales din primul moment în care am devenit primar, am încercat și am depus memorii la toți parlamentarii de Gorj, la Guvern, la toate instituțiile statului. Să se facă ceva, pentru că nu e posibil ca noi, administrația locală, să ne ocupăm de tot ce se întâmplă într-o localitate, începând de la utilități, drumuri, școli, dispensare, tot ce înseamnă servicii pentru oameni, iar unii dintre cetățeni să nu își plătească datoriile. Sigur, unii au probleme, poate personale, familiale, nu pot plăti, dar, în sfârșit, această măsură, din punctul meu de vedere, este singura soluție. Am propus-o chiar eu. A venit televiziunea centrală, nu doar locală la Primăria Scoarța, să-mi ia interviu în primele momente, atunci. Dacă această măsură se va pune în practică, ea va ajuta bugetul local. Toată lumea știe, am tras semnale de alarmă de foarte, foarte multe ori: suntem undeva în jurul a 37 de miliarde de lei vechi. Facem măsuri care depind de noi, dar nu suntem atât de puternici. Păi, dacă se aplică această soluție, nu vor mai fi probleme și vor apărea rezultate. În cartierul de rromi, nu au o mașină, au 4, 5, 7. Au nevoie de permis? Eu cred că da. În totalitate, poate nu, dar în proporție de 60-70% sperăm să-i recuperăm, ca să-i putem folosi”, spune Ion Stamatoiu, în presa locală.

 

Termenul în care șoferii vor putea plăti amenzile va fi de 90 de zile, iar permisul auto va fi restituit doar după ce șoferul va dovedi că și-a plătit toate datoriile la bugetul local.

Vizualizări: 388

Alte articole din Actualitate:

Citește și: