Ultima oră
Nu doar CE Oltenia are pierderi la șase luni, ci și prestatorii

Complexul Energetic Oltenia (CEO) și societatea Medservmin, unde compania energetică este acționar majoritar, au înregistrat pierderi în prima jumătate a anului 2025, în ciuda unor venituri în creștere.
Potrivit datelor financiare publice, la 30 iunie 2025, CEO a raportat o cifră de afaceri de 1,706 miliarde lei, mai mare decât cea din perioada similară a anului trecut (1,581 miliarde lei). Cu toate acestea, rezultatul net a fost negativ: o pierdere de 243,7 milioane lei, în timp ce în iunie 2024 compania avea un profit de 71 milioane lei. Diferența arată presiunea tot mai mare a costurilor și a condițiilor de piață asupra producătorului de energie pe bază de cărbune, aflat în plin proces de restructurare și investiții pentru a face față tranziției energetice.
Și Medservmin, firma care oferă servicii medicale și de medicina muncii pentru salariații CEO, a raportat pierdere după primele șase luni. Directorul general, Gabriel Giorgi, explică situația prin reducerea activității impuse de administrația CEO: „La începutul anului, Complexul Energetic Oltenia a renunțat la anumite servicii contractate. Aveam patru ambulanțe funcționale în regim 24/24, șapte zile din șapte. Din acestea, doar una a rămas cu program complet, iar celelalte trei au trecut la regim de cinci zile. Structura noastră de personal, gândită pentru activitate permanentă, a devenit supra-dimensionată pentru volumul real de servicii, ceea ce a dus la cheltuieli care nu mai erau acoperite de venituri.”
Pentru a limita efectele, conducerea Medservmin a redus programul de lucru la patru zile, a eficientizat activitatea și nu a mai prelungit contractele angajaților încadrați pe perioadă determinată. În prezent, societatea mai are 100 de salariați, față de cei aproape 8.000 ai Complexului Energetic Oltenia.
„Am reușit să găsim soluții și să ne adaptăm, astfel încât să nu existe un impact major asupra personalului sau asupra calității serviciilor. Estimăm că situația va fi depășită până la sfârșitul lunii septembrie, iar din octombrie să revenim pe drumul cel bun”, a declarat Giorgi.
În același timp, la nivelul CEO persistă incertitudinea, întrucât Bugetul de Venituri și Cheltuieli al companiei nu a fost încă aprobat, deși ne aflăm deja în luna septembrie. Situația tensionată ridică semne de întrebare cu privire la modul în care compania va gestiona presiunile financiare în a doua parte a anului.
Vizualizări: 185