Actualitate

Noul sediu al Tribunalului Gorj, inaugurat

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a participat astăzi la inaugurarea noului sediu al Tribunalului Gorj.

„Realizarea acestui sediu modern, în care au fost investite circa 12 milioane lei, reprezintă o formă de respect față de activitatea magistraților, dar și a cetățenilor“, a spus ministrul. 

Alina Gorghiu a vorbit și despre criza de personal în sistem: „Cea mai mare provocare este cu siguranță resursa umană, a cărei rezolvare nu ține doar de Ministerul Justiției. Sunt lucruri pe care le pot face Guvernul sau Parlamentul. Aș aminti recenta suplimentare de posturi la DIICOT, precum și suplimentarea schemei de asistenți judiciari cu 17 posturi dintre care 2 au fost alocați Tribunalului Gorj sau susținerea pe care am acordat-o în Parlament unei inițiative privind înființarea posturilor de asistent al judecătorului. Am încredere că și Legea privind statutul grefierilor va primi cât mai curând un vot pozitiv“.

Potrivit ministrului, în perioada următoare vor fi alocate sume pentru digitalizarea sistemului judiciar. 

Vizualizări: 575

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: