Într-o Europă în care valorile tradiționale sunt adesea demonizate, Slovacia a avut curajul de a spune lucrurilor pe nume. Parlamentul slovac a votat recent un amendament constituțional prin care genul este definit în mod clar ca fiind masculin sau feminin. O decizie care, în mod normal, n-ar trebui să ridice sprâncene într-o societate echilibrată. Și totuși, a provocat un val de reacții aprinse din partea establishmentului liberal de la Bruxelles.

Această măsură, susținută de partidele conservatoare slovace, interzice totodată practicile precum maternitatea surogat, redefinește clar căsătoria și statutul de părinte pe baze biologice și întărește drepturile părinților în educația copiilor. În esență, Slovacia nu a făcut decât să-și reafirme identitatea, suveranitatea și cultura, într-un moment în care multe state europene par să fi uitat cine sunt.

Comisarul european pentru justiție a avertizat, cu ton de mustrare, că „supremația dreptului european nu este negociabilă”. Dar de când poate o entitate suprastatală să rescrie codurile morale și culturale ale unei națiuni? De când „normalitatea” trebuie să fie omogenizată, pentru a se potrivi cu o agendă ideologică promovată în bloc de un segment vocal al elitei globale?

Când o țară spune că genul este dat biologic, că familia se întemeiază pe bărbat și femeie, iar copiii trebuie protejați de experimente culturale străine, ea nu face nimic altceva decât să-și apere valorile firești. Valorile care i-au modelat societatea, care i-au crescut generațiile și care merită să fie apărate fără rușine și fără frică.

Slovacia nu a interzis opinii. Nu a oprit pe nimeni din a trăi cum dorește. Dar a tras o linie clară între ce e firesc și ce e impus. Între ce e autentic și ce e artificial. Între tradiția unui popor și ideologia impusă de „experți” fără rădăcini.

În acest context, votul Slovaciei devine un semnal de trezire pentru toate națiunile care încă prețuiesc familia, credința și suveranitatea. Nu este vorba de izolare, ci de demnitate națională. Nu este vorba de închidere, ci de respingerea uniformizării culturale sub pretextul „progresului”.

Europa, dacă vrea să reziste, trebuie să înțeleagă că unitatea nu se construiește prin ștergerea diferențelor, ci prin respectul profund față de identitatea fiecărui stat. Slovacia nu a făcut decât să afirme acest adevăr simplu. A ales să rămână normală, într-o lume care pare tot mai grăbită să uite ce înseamnă acest cuvânt.