Ultima oră

Negocieri în așteptare la CEO!

Jan Popescu, președintele executiv al SMEO, anunță că există un consens cu forurile de conducere pentru extinderea valabilității actualului contract de muncă. Decizia vine ca o soluție de siguranță pentru mii de angajați, în contextul în care demararea negocierilor oficiale pentru noul CCM este condiționată de aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al companiei.

 

“Așa am stabilit, ultima dată, că ne vom întâlni, pe data de 17, la o nouă rundă de negocieri. Vreau să vă spun și spun încă o dată: cred că am fost primul lider de sindicat care a transmis că solicităm prelungirea contractului colectiv de muncă prin încheierea unui act adițional. Astăzi, când vorbim, la acest deziderat, întreaga comisie de negociere a cuplat și toți suntem axați pe acest lucru: să prelungim prevederile contractului colectiv de muncă printr-un act adițional. Vreau să vă spun că de data aceasta nici directoratul nu a fost reticent la această solicitare a noastră și sunt convins și spun încă o dată că indiferent de ce vor unii, ce vor alții, indiferent de ce solicitări vor avea unii sau alții, probabilitatea ca salariații Complexului Energetic Oltenia, ca membrii noștri de sindicat, să rămână fără prevederile contractului colectiv de muncă sau a unui contract colectiv de muncă o perioadă, o zi, două, trei, o săptămână, o lună, șamd, este zero. Indiferent de situația în care ne vom afla, indiferent de ce vom negocia, indiferent de cum ne vom înțelege, probabilitatea ca salariații Complexului Energetic Oltenia să fie lăsați fără protecția pe care o oferă un contract colectiv de muncă este zero. Vom prelungi contractul colectiv de muncă până când vom negocia un nou contract colectiv de muncă, așa cum spune legea, așa cum vom vedea bugetul de venituri și cheltuieli, așa cum le vom vedea pe toate. Dar până le vom pune pe toate, este clar că salariații vor fi protejați de prevederile contractului colectiv de muncă prin încheierea unui nou act adițional. Și asta sunt convins că vom face”, a transmis liderul SMEO.

Vizualizări: 298

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: