Actualitate

Negocieri fără rezultat, la CE Oltenia

Liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia nu au reușit să obțină absolut nimic din negocierile cu administrația companiei energetice. Singura chestie notabilă a celor care, chipurile, îi reprezintă pe mineri și energeticieni este aceea că au reușit să prelungească cu 15 zile Contractul Colectiv de Muncă. La ultima întrevedere, cele două părți nu au rezolvat nimic referitor la drepturile minerilor și energeticienilor.

Singura chestie notabilă cu care se pot lăuda unii dintre inspectorii sociali care participă la aceste întrevederi, este aceea că ei lucrează pentru viitor. Știți cum este, inteligența artificială dezvoltată de cei care au mâncat un cozonac de pe urma angajaților CEO zice că: ne luptăm pentru sporuri și pentru vouchere! Problema tichetelor de vacanță a fost rezolvată, iar chestia cu sporurile nu prea stă în picioare, puteați să o faceți cu mult timp în urmă. Ca de final, să-i întrebați miercuri, pe cei cărora le plătiți cotizația cam în ce a constat negocierea pentru voi, voi ăia care le achitați taxa lunar celor care se dau reprezentanții voștrii. 

Vizualizări: 2,126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: