Actualitate

Motru: Primăria cumpără un teren ca să nu mute conducta de agent termic 

Administrația locală din Motru a demarat procedurile pentru cumpărarea unui teren deținut de o persoană privată în localitate. Conducta de agent termic trece pe pământul cetățeanului, care este dispus să vândă suprafața respectivă pentru o anumită sumă de bani. 

Terenul în cauză are o suprafață de 2571mp și este situat pe strada Dafinului. Conform proiectului de hotărâre pentru demararea procedurii de cumpărare, devierea conductei ar presupune costuri mai mari și oprirea furnizării agentului termic pe perioada derulării lucrărilor. 

Primăria a fost obligată în instanță să mute conducta de pe acel teren. Localnicul respectiv, printr-o adresă din septembrie, și-a manifestat disponibilitatea de a vinde suprafața de teren tranzitată de conductă, la o valoare de 24 euro/mp, ”oferta de vânzare având valabilitate până la sfârșitul lunii februarie 2023”, scrie în proiectul de hotărâre. Asta ar implica o cheltuială de circa 305 mii lei. 

Din studiul de fezabilitate al primăriei ar rezulta că ar fi mai costisitor să devieze conducta. Au fost luate în considerare două variante, într-un caz lucrările s-ar ridica la 477 mii lei, iar în cea de-a doua variantă ar fi de peste 541 mii lei. 

Consiliul Local Motru a hotărât în ședința din 24 noiembrie și realizarea unui raport de evaluare de către un expert autorizat. Astfel, prețul de vânzare nu va putea depăși prețul stabilit de evaluator. Prețul final negociat va fi aprobat prin hotărâre a Consiliu Local. 

Vizualizări: 1,150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: