pamFLEȚI

Motru: Iepurașul de Paște, bun și de Crăciun

Primarul Morega a reușit ieri să scoată Motrul din anonimat. Mai multe fotografii s-au viralizat în spațiul public, după ce autoritățile au început să monteze decorațiunile de Paște, în pregătirea sărbătorilor de iarnă.

Un iepuraș și un ou roșu au derutat copiii din Motru, care nu mai știu acum cui să-i scrie pentru cadou, lui Moș Crăciun sau iepurașului.

Cel mai probabil vremea l-a derutat pe primar, în ultimele săptămâni fiind temperaturi de primăvară. 

Măcar localnicii s-au distrat. “Trebuie să-mi bat găinile să-mi faca mai multe oua sa le vopsesc pe 24 decembrie!”, a scris cineva pe pagina de socializare. “Păi de Paște nu ai avut parte de luminițe în oraș? E normal ca iepurașul să intoarca serviciul acum lui Mos Crăciun”, a fost un alt mesaj. “Iepurașul este ajutorul lui Moș Crăciun!!”, “La ce primăvară frumoasă am avut în ultimele ierni, a zis Moș Crăciun că anul ăsta face economie la reni și trimite iepurașul”, au fost alte mesaje.

Vizualizări: 3,360

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din pamFLEȚI:

Citește și: