Actualitate

Mizerie și carne expirată, în hala de carne din Târgu Jiu

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au făcut iar verificări în hala de carne din Târgu Jiu. Ca și prima dată, au găsit mizerie, carne expirată și improvizații la rețeaua de electricitate. OPC a dat amenzi în valoare de 20 de mii de lei și a confiscat aproape 500 de kilograme de carne. 

E de neînteles atitudinea operatorilor economici care ajung să pună sănătatea gorjenilor în pericol. Mai ales dacă ne amintim că hala de carne a mai fost închisă fix din aceleași motive și în trecut, dar pare că nu a fost remediat nimic. Nu își dorește nimeni să vadă abuzuri comise de OPC, dar nici să fie ignorate regulile minime pentru protecția consumatorilor! Faptul că se găsesc încălcări grave de igienă, ne dezarmează și ne pun în imposibilitatea de a mai putea apăra mediul de afaceri local. 

Și de această dată, comisarii OPC au găsit mucegai, rugină, carne expirată ori păstrată în căldură, vitrine murdare și improvizații la instalațiile electrice.  "Abateri constatate: camere frigorifice neigienizate cu urme de rugina, mucegai, cu instalație improvizata din care curgea apa, spatii de lucru cu mese de lucru și utilaje neigienizate cu urme de sânge și resturi de carne, scurgeri cu grilaj blocat de resturi de carne, carne fara elemente de informare caracterizare, carne cu modificări organoleptice, preparate cu data durabilității minimale depașită(expirate), carne păstrată la temperatura de 7-8 grade fata de 0-4 grade temperatura impusă de producator, vitrine frigorifice neigienizate cu resturi alimentare, praf, rugină acumulate în timp, cu improvizații la instalațiile electrice, cu sticla lipita cu scotch, lipsa valori nutritionale pe eticheta preparatelor din carne", anunță OPC. 

Au fost date patru amenzi în valoare de 20 de mii de lei și un avertisment. "Au fost dispuse următoarele măsuri complementare: oprirea temporară a prestării serviciilor pânăla remediere, oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman al produselor neconforme (circa 470 kg)", mai transmit comisarii de la Protecția Consumatorilor.

Vizualizări: 1,748

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: