Social

Mititelu s-a resemnat și a dat liber la înjurat

FC U Craiova este într-o formă bună iar rezultatele din ultima perioadă ale echipei l-au făcut pe Adrian Mititelu să treacă cu vederea înjurăturile fanilor olteni.

Nu mai e o noutate că indiferent cum merge echipa din Craiova, Mititelu e înjurat de galerie. A fost înjurat constant când echipa juca la Târgu Jiu și a promovat în Liga 2 dar și când a promovat în Liga 1, așa că de ce nu ar fi și acum când e la un pas de o altă performanță, calificarea în play-off!

Suporterii olteni nu par să se mulțumească indiferent de rezultate și Mititelu pare să fi înțeles că de asta vin la stadion, așa că le-a deschis porțile arenei și la meciul cu CS Movieni.

Doar la partida cu U Cluj s-a jucat fără spectatori la Craiova, pentru că la meciul cu FC Voluntari, de pe ”Oblemenco”, accesul publicului a fost permis. Atunci Mititelu amenința suporterii că îi va scoate din stadion dacă îl mai înjură. ”De acum încolo se va aplica legea și regulamentul. În sensul că dacă vor fi acele scandări interzise de lege, vor fi evacuați după ce vor fi avertizați în prealabil. Se va aplica legea la sânge”, spunea Mititelu care, evident, a fost din nou înjurat de fani. 

Așa că a trecut și peste aceste amenințări și a anunțat că și la următorul meci, cu CS Mioveni, programat vineri, de la ora 18, tot pe ”Ion Oblemenco”, nu vor exista interdicții. ”M-a înjurat (n.r. Peluza Sud), dar nu mai contează. Dacă vorbim despre ei o să întreținem acest scandal. Haideți să ignorăm chestia aceasta. Asta este povara mea, trebuie să merg înainte. Nu le pun interdicții. Deocamdată, nu. Să înjure până când nu mai pot”, a spus Adrian Mititelu, la Fanatik Superliga.

 

Vizualizări: 892

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: