Eveniment

Minorele din Motru, găsite în alt județ

Cele două minore de 14 și 17 ani din Motru, plecate de acasă în noaptea de luni spre marți și date dispărute de familie pe 1 iunie, au fost găsite în județul vecin, Mehedinți.

“Cele două minore au fost identificate de polițiști pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, nefiind victimele vreunei infracțiuni”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Gorj.

Luisa Mari de 17 ani și Denisa Cosmina de 14 ani au plecat noaptea de acasă și nu au revenit, dar nici nu au răspuns apelurilor disperate ale familiilor.

Fenomenul este unul îngrijorător, aproape că nu este săptămână în care să nu fie cazuri de adolescenți care să plece fără să spună unde, dar autoritățile preocupate numai de vaccinare nu fac o campanie serioasă pentru a preveni astfel de situații.

În ultimii 5 ani numărul sesizărilor disparițiilor de copii aproape s-a dublat la nivel național, astfel că în 2015 erau 3.736 de sesizări și anul trecut s-a ajuns la 6.475 de sesizări.

Pe astfel de fenomene trebuie să se focuseze autoritățile, pe consumul de droguri, fiindcă este scăpat de sub control total, etnobotanicele se vând nonșalant copiilor de 13-14. Acest aspect nu îngrijorează pe nimeni? Faptul că, la acest moment, baza (tineretul) este șubrezită la propriu? Nu! Au cheltuit un porcoi de bani pe promovări agresive pro-mască și pro-vaccin, fără sens, doar pentru a justifica interesele economice sau eventualele studii sociale, fiindcă despre asta este vorba. Pentru copii, nu au făcut nimic. Aaa, mint, le ziua lor, 1 Iunie, le-au făcut cadou un vaccin. Penibil!

Vizualizări: 4,616

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: