Ultima oră
Ministrul vrea să facă vizite neanunțate în spitale

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că felul în care este pregătită şi servită mâncarea pacienţilor nu este „o problemă de sistem sau de norme”, ci de „management şi de bun simţ” şi avertizează că nu va ezita să ia măsuri.
De altfel, acesta atenționează că va face vizite neanunțate în spitale din țară.
"Nu mai accept să aud că este o problemă de sistem sau de norme. Este pur şi simplu o problemă de management şi de bun simţ, iar acolo unde aceste probleme persistă nu voi ezita să le fac publice şi să iau măsuri. Tocmai de aceea voi continua să merg personal în spitale, inclusiv fără să anunţ dinainte – dimineaţa, la prânz sau seara, pentru a verifica realitatea exact aşa cum este. Şi da, chiar dacă pare greu de crezut, în România există spitale în care oamenii îşi fac treaba cu responsabilitate, bun simţ şi decenţă. Iar atunci când le găsesc, nu am cum să nu îi felicit şi să le dau exemplul mai departe. Poate unii vor înţelege, măcar din inteligenţă, dacă nu din respect, că trebuie să schimbe ceva – rapid!”, afirmă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
Vizualizări: 700