Ultima oră

Miruță: „Oamenii deștepți și perseverenți nu trebuie să fie săraci”

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a postat pe rețelele de socializare un mesaj în care vorbește despre importanța meritului și a performanței, plecând de la propria experiență în mediul academic. El a relatat că a muncit timp de patru ani la o lucrare de doctorat, perioadă despre care spune că a fost marcată de efort și îndoieli, dar care, în final, i-a adus rezultate profesionale și recunoaștere internațională.

În mesaj, ministrul susține că munca onestă și realizările reale trebuie să fie răsplătite corespunzător, inclusiv financiar. „Oamenii deștepți și perseverenți nu trebuie să fie săraci”, a spus Miruță, ca răspuns la un comentariu în care era acuzat că susține doar o elită economică, în detrimentul celor cu venituri modeste.

Postarea a generat reacții diverse în rândul utilizatorilor. Unii au criticat faptul că politicile guvernamentale recente ar afecta în mod disproporționat cetățenii obișnuiți – elevi, profesori, părinți sau antreprenori mici –, în timp ce salariile mari din sistemul bugetar nu au fost încă reglate. Alții au ridicat problema nivelului de trai și a respectării articolului 47 din Constituție, care obligă statul să asigure un trai decent cetățenilor săi.

În replică, Miruță a afirmat că este nevoie de timp pentru corectarea unor dezechilibre vechi și că ajustările trebuie făcute legal și etapizat: „Nu se poate repara într-o zi ce s-a betonat în 30 de ani”.

Subiectul a deschis o nouă rundă de dezbateri despre raportul dintre educație, muncă, venituri și echitate socială într-un context marcat de măsuri fiscale în discuție și nemulțumiri legate de inechitățile economice.
 

Vizualizări: 1,063

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: