Politică

Ministrul Energiei: „Evaluăm companiile de stat după modelul privat. Nu susțin tăieri salariale în bloc”

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că evaluarea companiilor de stat va fi realizată pe baza unor indicatori de performanță similari celor folosiți în sectorul privat, în special în domeniul energiei, petrolului și gazelor. Oficialul susține o abordare transparentă și echilibrată, în care remunerația angajaților să reflecte performanța, nu să fie redusă automat doar pentru că lucrează într-o companie publică.

„Avem nevoie ca și în companiile de stat, mai ales din sectorul energetic, să aplicăm aceiași indicatori de performanță ca în companiile private. Nu susțin tăieri salariale în bloc. Sunt oameni care își fac treaba foarte bine și trebuie recompensați în consecință”, a declarat ministrul Bogdan Ivan.

El a precizat că Ministerul Economiei va lansa o „radiografie pe model privat” a tuturor companiilor din subordine, pentru a identifica oportunități clare de eficientizare și creștere a profitului.

„Unde putem maximiza profitul, o vom face. 90% din profitul companiilor de stat ajunge direct la bugetul României, deci este în interesul tuturor să le facem mai performante”, a subliniat ministrul.

Măsurile vin în contextul reformelor fiscale anunțate de Guvern, care vizează și restructurarea aparatului bugetar și a companiilor de stat.

Vizualizări: 1,344

Alte articole din Politică:

Citește și: