Ultima oră

Manta crede că va fi prelungită viața CEO 

Claudiu Manta, deputatul PSD Gorj este de părere că va fi prelungita viața Complexului Energetic Oltenia. Declarațiile acestuia vin în contextul în care  fostul ministru PNL, Virgil Popescu, a început sa certe noul ministru PSD al Energiei, pe Bogdan Ivan și sa-l tragă la răspundere privind soarta companiilor energetice. 

“La Complexul Energetic Oltenia, continuă discuțiile cu privire la renegocierea planului de restructurare. La minister se merge foarte mult pe această direcție. Eu cred că ministrul Bogdan Ivan va reuși acest obiectiv pe care și l-a propus încă de la preluarea mandatului. Chestiunea privind prelungirea duratei de viață a termocentralelor este un lucru care apare în toate discuțiile ministrului și sunt convins că se va realiza. Discuții cu ministrul există la nivel de președinte de organizație.

Domnul Weber și noi, toată echipa păstrăm contactul permanent cu domnul ministru, pentru că, aici, e nevoie de un efort din partea tuturor. Știți foarte bine că, atât timp cât PNL-ul a condus Ministerul Energiei, nu s-au întâmplat lucruri bune pentru Complexul Energetic Oltenia.

Mă uitam la tupeul pe care-l are fostul ministru Virgil Popescu. Pe vremea lui, s-au produs cele mai mari nenorociri și vine, acum, să-și dea cu părerea, îl acuză pe actualul ministru că nu știu ce comitet a coordonat. Hai să fim serioși! Domnul fost ministru avea o grămadă de interese și nu tot timpul în favoarea Complexului Energetic Oltenia. Când Ivan vine și stârnește acest viespar, Virgil Popescu a trebuit să-l atace”, a transmis Claudiu Manta, la Radio Infinit.

Vizualizări: 616

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: