Politică

Ministrul Educației: „În zona învăţământului liceal suntem în Epoca de piatră, nici măcar Evul Mediu”

România se află în Epoca de piatră, „nici măcar” în Evul Mediu, în zona de învăţământ liceal, a declarat marţi ministrul Educaţiei, Daniel David, la lansarea raportului OCDE „Educaţie şi competenţe în România - evaluarea OCDE a politicilor naţionale în domeniul Educaţiei”. El a ridicat din nou problema manualelor și a notelor acordate elevilor.

 

„În zona învăţământului liceal suntem în Epoca de piatră, nici măcar Evul Mediu. Adevărul este că acolo lucrurile trebuie schimbate şi trebuie schimbate repede. Avem nevoie de noi discipline, avem nevoie de noi conţinuturi, avem nevoie de noi metode de predare, avem nevoie de noi manuale”, a transmis ministrul Daniel David, potrivit News.ro. 

 

El a afirmat că în procesul educaţional ar trebui să se transfere competenţe. „Unii insistăm foarte mult pe cunoştinţe declarative, uitând celelalte două componente, alţii mergem pe skills uitând componenta teoretică din spate şi de ce e important să ştii acele abilităţi şi atunci ne mirăm că nu reuşim să fim performanţi în testările internaţionale TIMSS sau PISA, care testează nu bucăţi din competenţe, testează competenţe fie legate de conţinut ca timp sau fie aplicarea lor la viaţa de zi cu zi ca PISA, de exemplu”, a explicat David.

Asistăm la același discurs, toți miniștrii avuți la învățământ au criticat metodologia, toți au acceptat că suntem într-un regres vizibil, dar nimeni nu a făcut o reformă în sensul eliminării cauzelor.  

Nu mai departe de anul trecut, celebra ordonanță "trenuleț ", face să dispară de la ART IV, tocmai alineatul 4, alineat ce permitea premierea elevilor olimpici și ai dascălilor merituoși.  A scăpat din vedere acest lucru, distinsul nostru ministru, la acest moment lăsând Inspectoratele Școlare,  cât și primăriile,  fără un cadru legal transparent,  prin care să poată stimula elevii emitenți.  Asta că tot ne plângem de încurajarea performanțelor...

Vizualizări: 211

Alte articole din Politică:

Citește și: