Actualitate

Minerii și energeticienii se mobilizează! Ce vor să facă!

La orizont se întrevede un nou blocaj al aplicării legii 197 - de pensionare cu 13 ani mai devreme dacă, în speță, minerii și energeticienii au muncit cel puțin 25 de ani în producție sau în activități asimilate producției – pentru că deja, casele de pensii au început să respingă dosarele de pensionare în baza acestei legi.

Este adevărat, unele decizii sunt și favorabile, cele mai multe. Dar, în ultimele zile, vedem că funcționarii caselor de pensii caută nod în papură și se leagă de orice pentru a putea respinge cererile de pensioanre ale celor care lucrează în CEO.

Dată fiind situația, Daniel Dănilă, pensionat pe caz de boală și care așteaptă să i se recalculeze dosarul în baza legii 197, și energeticianul Florin Cimpoieru, din rândul sindicatelor doljene, care a primit decizie de pensionare în urmă cu câteva săptămâni, tot în baza acestei legi, vor să mobilizeze salariații CEO pentru că drepturile lor sunt amenințate serios. Mai exact, casele de pensii fac discriminări eliberând decizii de pensionare în funcție de cum interpretează ei legea. Din acest motiv, unii salariați ai CEO primesc decizii favorabile, iar alții nu.

Daniel Dănilă a anunțat pe pagina publică de socializare că se va face o petiție colectivă care va fi transmisă Consiliului Europei în care vor acuza statul român de discriminare.

 

 

Vizualizări: 2,063

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: