Ultima oră

Mii de permise auto reținute de la începutul anului

Polițiștii rutieri au aplicat, în primele nouă luni ale anului, aproximativ 40.000 de sancțiuni contravenționale în urma controalelor efectuate în județul Gorj, fiind reținute circa 3.000 de permise de conducere.

Potrivit unui bilanț prezentat, vineri, de reprezentantul Serviciul Rutier Gorj, Bogdan Simion, cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pe linia de viteză, însumând peste 13.000 de amenzi, urmând pietonii, cu aproximativ 3.400 de abateri sancționate.

'În ceea ce privește rezultatele acțiunilor de impunere a legii desfășurate, în cursul primelor nouă luni ale anului 2025, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de risc rutier, au fost organizate 3.380 de acțiuni, din care 746 pe linia prevenirii și combaterii încălcării regimului legal de viteză, 282 pe linia prevenirii și combaterii abaterilor săvârșite de către pietoni, 344 pe linia prevenirii și combaterii depășirilor neregulamentare, 137 pe linia prevenirii și combaterii abaterilor săvârșite de către bicicliști, 100 pe linia prevenirii și combaterii neacordării priorității de trecere pietonilor, 87 pe linia prevenirii și combaterii neacordării priorității de trecere vehiculelor și 423 pe linia depistării conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului. În perioada analizată, au fost aplicate 39.858 de sancțiuni contravenționale', a declarat, într-o conferință de presă, Bogdan Simion.

El a menționat că, în perioada menționată, au fost constatate 452 de infracțiuni, în scădere cu 232 față de aceeași perioadă a anului trecut, din care 243 la regimul rutier, în scădere cu 75 față de primele nouă luni din 2024.

În perioada de analiză au fost reținute 2.962 de permise de conducere și 1.789 de certificate de înmatriculare, a adăugat reprezentantul Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. 

Vizualizări: 237

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: