antiVirale

Mii de gulguţe vor lumina Parcul Central

Festivalul Luminii are loc sâmbătă, 23 septembrie, în intervalul orar 16:00 - 21:00, în Parcul Central din Târgu Jiu. Organizatorii -  Centrul Local „Ecaterina Teodoroiu“ Târgu Jiu al Organizației Naționale Cercetașii României, oferă comunității prilejul de a regăsi bucuria lucrurilor mărunte și de a petrece clipe minunate în aer liber alături de cei dragi. 

În fiecare an, pentru a crea o atmosferă de poveste, cercetaşii confecționează mii de gulguţe, acestea reprezentând niște cutii de origami în care sunt aprinse mici lumânări.

Având în vedere faptul că anul acesta municipiul Târgu Jiu deține titlul de Capitala Tineretului, se vor alătura și cercetașii din următoarele centre locale: Timișoara, București, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Drobeta Turnu-Severin și Craiova.

Tot sâmbătă, între orele 14.00 și 18.00, se vor desfășura în Parcul Central mai multe ateliere atractive pentru copii și adulți. Printre acestea se regăsesc: „Jocurile copilăriei“, „Atelier de gulguţe“ (pahare din hârtie reciclabilă), „Jocul cu mere“, „Cercetaș pentru o zi“,  „Brățări cercetășești“, „Atelier de împletituri“, „Origamii“, „Tir cu arcul“, „Jocuri cercetășești“, „Gânduri bune în borcan“, „Pictură pe pânză“ etc.

La ora 18.30, la Masa Tăcerii, va începe momentul de imagine al organizației cercetașilor din Târgu Jiu. Aceștia vor cânta cântece cercetășești, iar câțiva copii  vor depune promisiunea de cercetaș. Vor fi prezenți și elevi ai Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” Târgu Jiu cu un moment artistic.

De la ora 19:30 se vor aprinde pastilele de lumânări din gulguțe, pe aleile principale ale Parcului Central. Gulguțele au fost confecționate din materiale reciclabile, tocmai pentru a proteja natura.

Evenimentul își mai propune și promovarea petrecerii timpului în aer liber, nu doar în fața televizoarelor sau a calculatoarelor. Anul acesta oricine se poate înscrie ca și voluntar, completând un formular de înscriere postat pe pagina de Facebook a filialei dedicată acțiunii cu impact național  - „Festivalul Luminii Târgu-Jiu". 

Vizualizări: 802

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din antiVirale:

Citește și: