Eveniment
Bătrână agresată de ginere, deși avea ordin de protecție. Poliția a deschis dosar penal

O femeie de 73 de ani, din comuna Glogova, județul Gorj, a fost agresată în propria curte de către ginerele său, în vârstă de 63 de ani, în seara zilei de 28 iulie. Incidentul a fost semnalat la 112, iar polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru s-au deplasat imediat la fața locului pentru verificări.
Din primele cercetări reiese că, în jurul orei 19:20, în timpul unui conflict verbal, bărbatul ar fi lovit-o pe femeie cu o bucată de lemn la mâna dreaptă. La fața locului a intervenit și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, care a transportat victima la spital. Acolo, femeia a fost diagnosticată cu un traumatism și a primit îngrijiri medicale.
Gravitatea situației este accentuată de faptul că între cei doi exista deja un ordin de protecție emis de Judecătoria Motru, în vigoare din 24 martie 2025, cu valabilitate până în martie 2026. Astfel, bărbatul nu avea voie să se apropie de victimă.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs agresiunea.
Vizualizări: 229