Politică
Mihai Weber: "Să nu tăiem în orb!"

"Să nu tăiem în orb!" E apelul pe care îl face deputatul Mihai Weber în contextul măsurilor de austeritate decise de guvernanți. "Cei care iau măsuri de austeritate si o fac generalizat, ajung, în final, să suporte cele mai mari costuri politice și sociale!", a transmis liderul PSD Gorj pe pagina sa de Facebook.
Mihai Weber a și explicat:
"Așa că poate ei au uitat: Cum, acum 15 ani, guvernul Boc‑Băsescu a tăiat pensii și salarii cu până la 25 % ?️ – o povară resimțită până în ziua de astăzi?
Cum, la rândul lor, guvernele Cîțu‑USR s‑au împrumutat masiv acum 4 ani, lăsând generațiile viitoare să plătească facturile?
Cum au fost date “tunuri” financiare în pandemie, în timp ce românii stăteau în case și purtau mască?
Cum liberalizarea energiei și a gazelor a dus economia aproape de colaps, cu prețuri la utilități de 4–5 ori mai mari și multe firme se îndreptau spre faliment?
Cum, sub presiune, PSD a impus plafonări de prețuri la energie, gaze și restricții de adaosuri pentru alimentele de bază, doar pentru a apăra concret buzunarul românilor?", a scris Weber pe pagina sa de Facebook.
Parlamentarul a amintit și de celebrul PNRR, despre care spune ca s-a scris "pe capota unei mașini": "Cum s‑a semnat PNRR-ul “pe capota unei mașini”, impunând, printre altele, un prag de 9,4% din PIB pentru cheltuieli legate de pensii – ceea ce practic înseamnă că nicio pensie nu poate crește până în 2070, spre stupefacția României dar și a Comisiei Europene?
Cum a urcat deficitul public de la 7,3 % în 2022 (în 2021 era 9,2%) la 9,3 % în 2024, în pofida triplării investițiilor între 2021 și 2024 pentru proiecte de dezvoltare în infrastructură, școli, apă, gaze, spitale, grădinițe, etc dar și creșterii alocațiilor, pensiilor, salariilor?! Nu putem permite ca povara austerității să fie pusă din nou pe umerii oamenilor simpli – cei care muncesc, educă copiii, plătesc facturi și își doresc școli și spitale funcționale, fără taxe excesive și tăieri dure.
Apelul meu este ferm: avem nevoie de pârghii inteligente și țintite, nu de sacrificii generale, pentru reaprovizionarea bugetului. Sa nu tăiem în orb, acolo unde trebuie făcute reduceri, ci doar în urma unor studii de fezabilitate tocmai pentru a afla adevărul. Să investim în eficiență, să combatem evaziunea fiscală și să atragem fonduri europene – nu să tăiem încă o dată veniturile pensionarilor și salariaților sau să îi blocăm total pe antreprenorii cinstiți ai României.România nu trebuie să repete eroarea austerității generale!", a conchis Weber.
Vizualizări: 1,279