Ultima oră
Mașină avariată în timpul lucrărilor de cosire a ierbii

Un locuitor din Târgu Cărbunești susține că autoturismul său, cumpărat cu doar patru zile înainte, a fost avariat în timpul unor lucrări de cosire a ierbii desfășurate în zona Spitalului Orășenesc Târgu Cărbunești.
Potrivit lui Claudiu Daniel Drăgoi, incidentul s-a produs marți, în jurul orei 10:00, iar la fața locului ar fi discutat cu responsabilul echipei de spații verzi, care i-ar fi promis că va încerca să găsească o soluție pentru remedierea prejudiciului, după consultarea conducerii Primăriei. În baza acestor promisiuni, bărbatul spune că a ales să nu solicite intervenția Poliției pentru constatarea incidentului.
Ulterior, acesta afirmă că nu a mai reușit să ia legătura cu reprezentantul echipei de spații verzi, iar a doua zi s-a prezentat la Primăria Târgu Cărbunești pentru a depune o sesizare și pentru a discuta cu primarul.
Conform relatării sale, în cadrul discuției i s-ar fi transmis că autoturismul era parcat într-o zonă destinată riveranilor și că acesta ar fi motivul pentru care autoritățile nu și-ar asuma răspunderea pentru pagubele produse. De asemenea, susține că i s-a comunicat că poate depune sesizarea, însă răspunsul va reflecta aceeași poziție.
Bărbatul consideră însă că locul în care era parcat autoturismul nu justifică producerea unor daune materiale și susține că instituțiile publice au obligația de a desfășura astfel de lucrări în condiții de siguranță, cu delimitarea corespunzătoare a zonei și luarea măsurilor necesare pentru prevenirea incidentelor.
„Nu am urmărit scandal, nu am urmărit să expun pe nimeni și nici să transform această situație într-un conflict public. Mi-am dorit doar ca prejudiciul creat să fie recunoscut și reparat pe cale amiabilă”, a scris acesta pe rețelele de socializare.
În finalul mesajului, Claudiu Daniel Drăgoi spune că a decis să facă public cazul după ce încercările de soluționare amiabilă au eșuat și îi sfătuiește pe cei care s-ar putea confrunta cu situații similare să solicite imediat constatarea oficială a incidentului de către Poliție.
Până la acest moment, Primăria Târgu Cărbunești nu a prezentat public un punct de vedere cu privire la acuzațiile formulate.
Vizualizări: 220
