Ultima oră

Marius Negru: „Speculațiile nu produc energie. Proiectele strategice, da”

Într-un context în care spațiul public este tot mai des invadat de speculații și interpretări fără fundament, fostul secretar de stat în Ministerul Energiei, Marius Negru, a decis să clarifice motivele plecării sale din funcție. Contrar zvonurilor vehiculate recent, acesta neagă categoric orice legătură cu o posibilă preluare a conducerii Complexului Energetic Oltenia și subliniază că decizia sa are o motivație strict profesională: revenirea la Hidroelectrica, domeniul pe care îl cunoaște și în care a activat constant.

„Cu tot respectul, nu doresc să-mi pierd timpul cu speculații. Plecarea mea din funcția de secretar de stat în Ministerul Energiei a avut la bază finalizarea proiectelor pentru care am militat, iar acum revin efectiv la bază, adică la Hidroelectrica. Sunt excluse orice alte discuții, precum țintirea altor funcții sau scenarii fabricate în spațiul public”, a transmis Marius Negru.

Fostul secretar de stat subliniază că activitatea sa din cadrul Ministerului Energiei este una ușor de verificat și se reflectă în rezultate concrete, nu în zvonuri. Accentul principal al mandatului său a fost pus pe sectorul hidroenergetic, o zonă strategică, dar blocată de acțiuni prin instanță, probleme administrative sau lipsa avizelor necesare.

„Lucrurile sunt evidente și de necontestat. Am coordonat și susținut proiecte și inițiative esențiale pentru hidroenergia din România, de la obținerea avizelor necesare până la soluționarea documentațiilor care blocau investiții începute cu ani în urmă. Vorbim despre obiective hidroenergetice de interes național, cu un grad de execuție ce depășea 90%, dar care riscau să rămână nefinalizate”, a explicat acesta.

Marius Negru susține că aceste rezultate au fost posibile datorită unei colaborări instituționale reale, dincolo de orgolii sau apartenențe politice.

„Hidroenergia este domeniul pe care îl stăpânesc și în care am avut atribuții directe. Împreună cu ministrul Energiei, Bogdan Ivan, și cu o echipă complexă formată din specialiști ai Ministerului și ai Hidroelectrica, am reușit să deblocăm proiecte considerate, la un moment dat, pierdute. Acestea sunt proiecte strategice pentru România, nu subiecte de dispută sau speculații ”, a mai precizat fostul secretar de stat.

În opinia sa, adevărata miză nu este cine ocupă temporar o funcție sau alta, ci atingerea obiectivelor, continuitatea și finalizarea investițiilor care pot consolida independența energetică a României.

„Eu sunt cu sufletul împăcat. Pot spune, senin, că mi-am făcut treaba în tot ceea ce ține de obiectivele hidroenergetice. Ce a depins de Ministerul Energiei a fost dus în linie dreaptă, repet, nu doar de mine, ci de o întreagă echipă de lucru”, a mai declarat Marius Negru.

Dincolo de acest caz punctual, situația readuce în discuție o problemă mai amplă a sectorului energetic românesc: nevoia de coerență, stabilitate, unitate de viziune și, nu în ultimul rând, asumare.

„România are proiecte mature, resurse și specialiști capabili. Ceea ce îi lipsește, de multe ori, este un front comun politic și instituțional care să susțină aceste obiective până la capăt. Fără zgomot inutil, fără speculații, ci doar cu responsabilitate și decizii asumate. Pentru că, în final, securitatea energetică nu aparține unei persoane sau unui partid, ci întregii țări. Din asta trebuie înțeles că, speculațiile nu produc energie. Proiectele strategice, da”, a încheiat fostul secretar de stat, Marius Negru.

Vizualizări: 1,946

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: