Social

Liviu Andrieș: „Trebuie să credem în șansa noastră”

Azi Sala Sporturilor din Târgu Jiu va fi gazda confruntării dintre CSM Târgu Jiu și Gloria Bistrița, meci care contează pentru Turul 3-sferturile de finală din Cupa României Râureni, ediția 2023-2024. Meciul va începe la ora 18.00. Meciul se anunță unul foarte dificil, dar CSM Târgu Jiu este hotărâtă să lupte pentru o nouă calificare în Final 4. Echipa lui Liviu Andrieș mizează și pe susținerea publicului gorjean. 

După derby-ul regional cu SCM U Craiova, câștigat de handbalistele nostre, publicul gorjean va avea parte din nou de spectacol total, într-o super confruntare handbalistică, între CSM Târgu Jiu și Gloria Bistrița, de această dată în Cupa României, într-o manșă eliminatorie. Chiar dacă la capitolul întâlniri directe, Gloria stă mai bine, CSM Târgu Jiu este hotărâtă să lupte pentru un loc în Final 4.

Misiunea este una foarte dificilă, dar nu imposibilă, pentru că ne aducem aminte cum gruparea gorjeană a învins-o pe Gloria, chiar la Bistrița, în Final 4-ul Cupei României din sezonul trecut. Liviu Andrieș este convins că fetele sale își vor juca șansa și vor da maximum la acest meci. 

Liviu Andrieș, antrenor CSM Târgu Jiu: “Va fi mult mai dificil ca anul trecut, pentru că jucăm la câteva zile după meciul cu SCM U Craiova. Şi ei vin după o deplasare grea, în Ungaria, dar, la ora actuală, Bistrița are o formă sportivă deosebită. Totuși, ținând cont că entuziasmul publicului, după ultimul meci cu SCM Craiova, este la cote ridicate, sunt convins că fanii vor fi prezenți la sală în număr cât mai mare pentru a ne susține. Trebuie să ne luăm cu ele la bătaie, să jucăm în viteză și să credem în șansa noastră. Nu avem nimic de pierdut, decât de câștigat. Încă o participare într-un Final Four al Cupei României cred că ar fi o mare, mare realizare pentru noi ca echipă, pentru club. Ținând cont de valoarea celor două loturi și de ce s-a întâmplat anul trecut, sigur își vor lua măsuri, vor veni foarte motivate, pentru că e clar că obiectivul lor este acela de a participa în Final Four-ul Cupei României. Dar, repet, nu ne vom da la o parte. Ne vom juca șansa și vom vedea ce se va întâmpla. Nu este o tragedie sau dramă dacă vom pierde acasă în sferturile Cupei României. Ne bucurăm de această competiție și vom vedea ce ne va rezerva viitorul. Va conta factorul fizic. Ne vom lua la bătaie, vom vedea ce se va întâmpla, pentru că, sâmbătă, și noi avem un meci la Zalău destul de important și atunci e clar că va fi destul de încărcată săptămâna aceasta pentru noi, dar suntem învățați din cupele europene”.

 

Vizualizări: 248

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: