Ultima oră

Lista datornicilor se întoarce. Numele celor care nu-și plătesc taxele și impozitele vor fi făcute publice

Guvernul vrea să modifice Codul de Procedură Fiscală pentru a elimina secretul fiscal. Lista datornicilor la impozitele și taxele locale și la amenzi va fi făcută publică.

 

Lista datornicilor se întoarce. Datoriile din impozitele pe imobile, impozitele pe autovehicule sau din amenzi contravenționale vor fi făcute publice cu numele datornicilor.

”Vom propune eliminarea de la secretul fiscal a acestor informații care privesc un contribuabil, natura datoriilor, adică, dacă ele provin din impozite pe imobile, impozite pe autovehicule, din amenzi contravenționale, și evident cuantumul acestor debite, astfel încât autoritățile locale și autoritățile centrale, unde e cazul, să poată publica pe site aceste informații, care să devină publice, într-o transparență totală de care avem nevoie”, a spus ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Primăriile vor putea externaliza încasarea debitelor scadente către autoritatea locală prin firme de executare fiscală. De asemenea, o amendă nu va mai putea fi achitată, în primele 15 zile de la aplicare, la jumătate din minimul legal, ci la jumătate din suma aplicată.

Sursa: Romaniatv.net

Vizualizări: 581

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: