Ultima oră

Îndemnul lui Manu Tomescu de Ziua Energeticianului 

Manu Tomescu își dorește ca toți foștii săi colegi din Complexul Energetic Oltenia să lupte pentru continuarea activității. Îndemnul acestuia a fost postat pe pagina sa de socializare cu ocazia Zilei Energeticianului. 

 

Cei aproximativ 2300 de salariați, care mai lucrează în termocentralele CEO, sărbătoresc în 2025 una dintre cele mai triste zile ale Energeticianului. Dacă în anii trecuți, evenimentul venea „la pachet” cu prime generoase, acum acesta este umbrit de teama pierderii locului de muncă. 

”De Ziua Energeticianului, vă scriu din inimă și cu gândul la toți anii petrecuți împreună printre utilaje și instalații, sau în ședințe, proteste și multe alte acțiuni cu discuții lungi despre viitorul nostru. Vă doresc sănătate, putere și cât mai multe bucurii alături de cei dragi, care vă sunt mereu sprijin și alinare după zilele grele de muncă! Sunt mândru că am fost printre voi, și voi rămâne mereu de partea voastră, gata oricând să vă susțin în lupta pentru drepturile voastre și pentru siguranța locurilor de muncă! (…)

Vă îndemn să fiți tot timpul uniți, demni și hotărâți în lupta pentru drepturile și interesele voastre! Știu că nu e ușor, dar numai împreună puteți ține vie activitatea acestui domeniu în care generații întregi de energeticieni au muncit cu trudă și onoare” a scris Manu Tomescu, fostul vicepreședinte al Sindicatului Energia Rovinari.

Vizualizări: 381

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: