Politică

Liderul PSD Gorj: Niciodată în Gorj n-au venit atâtea investiții

Niciodată n-au venit atâtea sume și investiții în Gorj! O spune deputatul de Gorj Mihai Weber în contextul în care unele voci de pe scena politică au cerut schimbarea liderilor de la PSD Gorj după alegerile prezidențiale. Liderul PSD Gorj a ținut să sublinieze că, oricum, e „vaccinat pe această temă”.

 

„Încă din prima zi mi-au cântat prohodul”, a afirmat liderul PSD Gorj. „Încă de când am preluat organizația, au existat tot felul de chibiți care și mie, și lui Cosmin, și celorlalți membri ne-au cântat prohodul. Suntem vaccinați pe tema asta. Nu ne mai surprinde nimic. Când cineva cere o schimbare trebuie să fie un membru care a făcut ceva pentru partid, nu a stat cu mâna întinsă obținând tot felul de poziții și sprijin în diverse activități. Județul Gorj e un șantier. Nu au venit niciodată atâtea investiții și atâtea sume în Gorj și m-am implicat personal”, a spus Mihai Weber la Radio Infinit.

 

Weber a mai spus că mulți s-au grăbit să facă liste cu noi șefi atât la partid, cât și la Consiliul Județean Gorj.

 

„Iar cei care chițăie că, domnule, s-au făcut liste. Îl înlocuiseră pe domnul Cosmin Popescu cu vreo cinci, șase de la partid. La AUR, la Ponta, peste tot s-au făcut liste. De a doua zi eram schimbat și eu, și Cosmin Popescu. Când organizația asta e mai sudată și are cele mai bune rezultate din istoria ei, care sunt motivele să schimbi un vicepreședinte sau pe președintele CJ sau pe mine, sau pe altul. Evaluarea nu o poate cere altcineva din afara partidului”, a mai punctat liderul PSD Gorj.

Vizualizări: 781

Alte articole din Politică:

Citește și: