Actualitate
Lider sindical CEO: „Să nu mai fie ascuns gunoiul sub preș!”

Laurențiu Manolache, lider sindical din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), cere ca minerii și energeticienii să fie tratați cu respect și solicită transparență din partea conducerii companiei și a autorităților.
„Avem o grămadă de probleme la CEO, de la promisiunile privind stimularea economiei, până la prima promisă pentru 1 aprilie, care a rămas doar la nivel de discuții. Nu trebuia să ajungem în acest punct, mai ales în preajma sărbătorilor pascale. Ar fi trebuit să dăm dovadă de respect față de oamenii care susțin sindicatul prin cotizații și să lăsăm la o parte jocurile de culise și orgoliile”, a declarat Manolache, în cadrul unei emisiuni la Radio Infinit.
Liderul sindical avertizează că se apropie un moment crucial pentru angajații CEO și că incertitudinea trebuie înlocuită cu o comunicare clară privind viitorul acestora.
„Am spus-o clar: trebuie să scoatem gunoiul de sub preș și să nu acceptăm nedreptățile. Mai sunt puține luni până la 1 ianuarie 2026, iar toți vom avea de suferit dacă nu se iau măsuri. Chiar dacă și noi, liderii sindicali, avem contracte pe perioadă nedeterminată, planurile de restructurare și prelungirile de la un an la altul ne afectează pe toți. Trebuie să știm ce ne așteaptă”, a adăugat Manolache.
Vizualizări: 1,110