Ultima oră
Licitația din CE Oltenia la care nu se prezintă nimeni

Complexul Energetic Oltenia face o nouă încercare de a moderniza singura hidrocentrală din portofoliul companiei. După două licitații eșuate, CEO a lansat pentru a treia oară procedura de atribuire a contractului de 69,45 milioane de lei, proiect finanțat și din fonduri europene prin Fondul de Modernizare al Uniunii Europene.
Hidrocentrala de la Turceni, amplasată pe râul Jiu, la aproximativ 3,5 kilometri în amonte de termocentrală, are o putere instalată de aproape 10 MW și funcționează din anul 1989. Este singura unitate hidro de producere a energiei aflată în proprietatea Complexului Energetic Oltenia.
În iunie 2024, Comisia Europeană a aprobat acordarea unui grant de 5,1 milioane de euro din Fondul de Modernizare pentru retehnologizarea hidrocentralei.
Prima licitație a fost lansată în decembrie 2024, cu o valoare estimată de 53 de milioane de lei, însă a fost anulată în martie 2025 deoarece niciun ofertant nu a depus o ofertă financiară validă.
Înainte de anulare, firmele interesate au solicitat modificarea condițiilor contractuale, cerând, printre altele: prelungirea termenului de execuție de la doi la trei ani; reducerea termenului de plată a facturilor de la 70 la 30 de zile; diminuarea garanției de bună execuție de la 10% la 5%; reducerea penalităților pentru întârzieri.
Complexul Energetic Oltenia nu a acceptat niciuna dintre aceste solicitări.
În iulie 2025, compania a relansat procedura, de această dată cu o valoare majorată la 69,45 milioane de lei, însă și aceasta a fost anulată în octombrie, din același motiv: lipsa unei oferte conforme.
Acum, CEO încearcă pentru a treia oară să găsească un constructor dispus să execute investiția, păstrând aceeași valoare estimată a contractului.
Proiectul urmărește modernizarea completă a microhidrocentralei prin montarea unor echipamente de ultimă generație, automatizarea procesului de producere a energiei și creșterea siguranței în exploatare.
Contractul, de tip „la cheie”, include: proiectarea investiției; obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor; furnizarea echipamentelor; lucrările de construcții civile și hidrotehnice; montarea instalațiilor tehnologice; punerea în funcțiune și predarea obiectivului.
CEO își propune să semneze contractul până la sfârșitul acestui an, iar lucrările vor avea un termen de execuție de 24 de luni.
Modernizarea hidrocentralei de la Turceni face parte din strategia companiei de diversificare a producției de energie și de creștere a eficienței, într-o perioadă în care Complexul Energetic Oltenia încearcă să își adapteze activitatea la tranziția energetică impusă la nivel european.
Vizualizări: 611
