Ultima oră
Lege pentru redeschiderea exploatărilor miniere neenergetice

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, un proiect de lege care vizează redeschiderea exploatărilor miniere neenergetice, continuarea activităților miniere pentru societățile în insolvență și valorificarea golurilor miniere din saline, pentru turism sau scopuri medicale.
Proiectul are ca obiect de reglementare aprobarea OUG nr.77/2024 privind modificarea și completarea Legii minelor nr.85/2003 și a fost votat de 216 deputați, în timp ce 14 s-au abținut iar 58 nu au votat.
Potrivit unui amendament, titularul licenței/permisului va avea dreptul să consolideze, să amenajeze și să utilizeze golurile miniere, cu aprobarea autorității competente și de reglementare și cu respectarea legislației în domeniul protecției mediului; golurile miniere pot fi folosite inclusiv în scop comercial, turistic, medical sau în alte scopuri.
Taxa pentru utilizarea golurilor miniere se stabilește la propunerea autorității competente și de reglementare, prin hotărâre a Guvernului, se datorează anual și se plătește anticipat până la data de 31 decembrie a anului în curs, prevede un alt amendament.
Conform unui alt amendament, în cazul apei minerale naturale extrase din aceeași sursă, redevența se stabilește diferențiat în funcție de scopul utilizării, după cum urmează: a) pentru utilizarea în scopuri comerciale, prin îmbuteliere și comercializare, se aplică cota de redevență stabilită prin lege pentru ape minerale naturale; b) pentru utilizarea în scopuri terapeutice, balneare sau de tratament de uz extern în cadrul unităților autorizate, se aplică cota de redevență, stabilită prin lege pentru ape minerale terapeutice.
Titularii licențelor de exploatare au obligația de a declara cantitățile extrase și scopul utilizării. Modul de raportare și de calcul al valorii producției și redevenței miniere datorate de către titularii actelor de dare în administrare sau în concesiune se stabilește prin instrucțiuni tehnice aprobate prin ordin al conducătorului autorității competente și de reglementare.
Controlul asupra respectării scopului declarat al utilizării apei minerale și al aplicării corecte a redevenței diferențiate se realizează de către autoritatea competentă și de reglementare, în colaborare cu alte instituții cu atribuții în domeniu. În cazul constatării nerespectării obligațiilor prevăzute de lege în acest sens, titularii vor achita redevența la valoarea stabilită pentru ape minerale naturale și vor fi sancționați conform legii, mai prevede proiectul, care a fost adoptat de Senat.
Deputatul PNL Radu Marin Moisin a subliniat că acest proiect de lege este foarte important, nu doar pentru deschiderea posibilității intervenției pe zonele de mine, acolo unde acestea pot fi redeschise, dacă situația economică și operativă o impune, ci mai ales pentru partea de deschidere și de extindere a salinelor în scop turistic și medical. 'Or, din acest punct de vedere, această reglementare este foarte utilă de exemplu chiar la nivelul județului Cluj', a punctat el.
Deputatul PSD Remus Gabriel Lăpușan a adus în discuție o finanțare europeană referitoare la trei proiecte foarte importante.
'România, Europa, în acest moment, dorește să devină independentă pe materii esențiale. (...) Și aici este vorba de o finanțare europeană pentru trei mine care se pot redeschide în România - la Hunedoara, la Rovina, unde ar fi o finanțare de 300 de milioane de euro, grafit, la Baia de Fier în Gorj - 200 de milioane de euro și magneziu la Budureasa, în Bihor - un proiect de 115 milioane de euro. Ar trebui să fim atenți la aceste proiecte și să le urmărim, pentru că sunt mai mult decât importante', a subliniat social-democratul.
Vizualizări: 46
