Ultima oră
Contracte de finanțare importante, semnate într-o comună din Gorj

Comuna Ciuperceni a atras o finanțare foarte mare, în valoare de aproximativ 9,5 milioane de lei (95,5 miliarde de lei vechi), fonduri europene. Acestea vor fi utilizate pentru modernizarea completă și eficientizarea energetică a școlii și grădiniței din localitate.
“Astăzi au fost semnate cele două contracte de finanțare, în valoare de aproape 100 de miliarde de lei vechi, pentru modernizarea Școlii și Grădiniței din Ciuperceni prin Programului Operațional Regional – ADR Sud-Vest Oltenia
Intrăm astfel în procedură de implementare , iar în viitorul apropiat vom avea săli de clasă moderne, finisaje noi, tâmplărie nouă, grupuri sanitare la standarde actuale, fațade complet refăcute și clădiri eficiente energetic, dotate cu pompe de căldură și panouri solare.
Valoarea totală a celor două proiecte este de 9.554.293,72 lei (95,5 miliarde lei vechi), aceasta fiind cea mai mare finanțare obținută până acum de comuna Ciuperceni.
Mulțumesc lui Dumnezeu pentru această reușită și pentru faptul că ne binecuvântează cu proiecte importante pentru viitorul acestei comunități.”, transmite Claudiu Dragotă, primarul comunei Ciuperceni.
Vizualizări: 108
