Social

Laurențiu Reghecampf s-a întors la Craiova

Laurențiu Reghecampf este noul antrenor al Universității Craiova, venirea sa fiind anunțată de patron după miezul nopții.

Oltenii au transmis un comunicat oficial la puțin timp după miezul nopții, anunțând revenirea lui Reghecampf.

„Missing Reghe? OFICIAL | Laurențiu Reghecampf este noul antrenor al Științei!

Laurențiu Reghecampf revine pe banca tehnică a Universității Craiova. Suporterii alb-albaștri îl cunosc deja pe experimentatul tehnician, Știința, sub îndrumarea sa, arătând un fotbal așa cum ne dorim cu toții, ofensiv și spectaculos. Succes, Laurențiu, și abia așteptăm să duci «Campioana unei Mari Iubiri» acolo unde îi este locul!”, a fost comunicatul oficial emis de Universitatea Craiova.

Pe 25 iulie, după doar două etape scurse din Liga 1, Universitatea Craiova a anunțat oficial că Eugen Neagoe nu mai este antrenorul echipei.

În primul mandat la Universitatea Craiova, Laurențiu Reghecampf a înregistrat 45 de meciuri, în care a obținut 26 de victorii, șapte remize și 12 înfrângeri. Tot atâtea partide a condus de pe margine și la Neftchi Baku, doar că a triumfat în 24 de întâlniri, a remizat în opt meciuri și a fost învins de 13 ori.

Vizualizări: 541

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: