Ultima oră

Laudă decizia lui Nicușor Dan de a-l nominaliza pe Veștea, premier 

În timp ce liderii PNL contestă nominalizarea lui Adrian Veștea ca premier, primarul PSD Victor Geogia laudă decizia președintelui Nicușor Dan și acuză direct conducerea liberală că blochează activitatea primăriilor din țară din orgolii politice. Geogia mizează pe succesul lui Veștea și speră ca acesta să anuleze măsurile controversate din mandatul lui Ilie Bolojan.

 

“Eu văd o treabă destul de bună. Președintele Nicușor Dan a făcut o treabă destul de bună, a numit premier, fiindcă țara trebuie guvernată. Eu știu istoria și știe foarte multă istoria PNL-ului. Ei au vrut numai să încurce și să-și bată joc de popor. Dacă l-a numit pe Veștea, foarte bine. Pe Veștea îl cunosc personal, este om capabil, un om care poate să formeze, într-adevăr, un guvern și să guverneze țara așa cum trebuie. Nu înțeleg poziția PNL-ului și nu înțeleg poziția lui Bolojan. Acest om care și-a bătut joc de țară și-a bătut joc de tot ce este mai bun în țara asta, nu pleacă, ține de putere cu dinții. Și nu înțeleg poziția unor peneliști. Trebuie să lase orgoliile de partid și trebuie să se gândească că ,până la urmă, că țara trebuie guvernată și ei urmăresc numai afacerile lor și numai avantajele lor, acești oameni din PNL. Eu consider că țara trebuie guvernată, să-și lase toate orgoliile și să pună umărul și să avem guvern, fiindcă iacă suntem la jumătatea anului și sunt și UAT-uri în țară care nici până la ora actuală nu au bugete”, a declarat în presa locală, primarul PSD.

Vizualizări: 172

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: