Politică
Lasconi se simte hărțuită

Candidata la alegerile prezidențiale din partea USR se simte hărțuită. Aceasta spune că atât colegii din USR, cât și instituții ale statului o hărțuiesc. Aceasta a povestit că i-a venit o hârtie în care e anunțată de Direcția Antifraudă că a deschis o anchetă în ceea ce o privește cu privire la un proiect social cu fonduri europene prin care a ajutat familiile defavorizate din Câmpulung Muscel.
„Simt presiunea (instituțiilor - n.r) în fiecare zi. Ieri chiar mi-a venit iarăși o hârtie. V-am spus că mă aștept la orice. O hârtie de la Direcția Antifraudă, nu de la Parchetul European, că iarăși se cercetează un proiect pe fonduri europene prin care am ajutat persoanele defavorizate din Câmpulung.(…)Da, am dovezi foarte clare și în registru unic de control, dar și în controalele care au venit și de la ISC, care nu trec registru lui de control prin blocarea lucrărilor, prin o grămadă de lucruri care au încercat să mi se facă, doar, doar cedez psihic, pentru că trebuie să ai un psihic puternic ca să reziști și la trădările din interior”, a spus Lasconi.
Vizualizări: 639