România poate sta liniștită. Industria de apărare este salvată. La Uzina Mecanică Sadu s-a dus o bătălie crâncenă, de proporții istorice, iar ministrul Apărării, Radu Miruță, a venit personal să anunțe victoria: au fost tăiați boscheții!

Nu vorbim despre niște boscheți oarecare. Vorbim despre o adevărată forță ostilă care, potrivit ministrului, ajunsese să crească inclusiv în halele de producție.

Anul trecut, Miruță spunea că a găsit la Sadu „copaci crescuți în halele de producție”. După câteva luni de ministeriat, situația s-a schimbat radical: copacii au fost învinși, vegetația a fost alungată, iar halele au fost recucerite.

O victorie strategică!

Sub directa îndrumare a comandantului de oști, Viorel Salvador Caragea, boscheții au fost izgoniți din interiorul halelor. Cei care au scăpat cu viață s-au repliat, inteligent, pe acoperiș.

Aici însă începe partea complicată.

Cățărările pe acoperiș sunt mai dificile. Iar dacă boscheții se apără cu crengile, există riscul unor pierderi grele în rândul trupelor. Așadar, este nevoie de Planul B: două burlane legate în cruce, aruncate strategic pe acoperiș și...ALARMĂ!

Dronă rusească pitulată în boscheții de pe acoperișul Uzinei Sadu!

Trimite Miruță un F-16, dă cu un Sidewinder și să pomenească boscheții de noi! 

Revenind la comunicarea triumfalistă, ministrul ne spune: „Da, la Sadu chiar se poate.”

Se poate, nimic de zis. Dar poate că, data viitoare, ar fi bine să se acorde ceva mai multă atenție și fotografiilor.

Pentru că aici apare o mică problemă. Sau una destul de mare.

Consilierul local din Bumbești-Jiu, Georgian Udrescu, a observat că în postarea ministrului apare o fotografie cu o hală din Uzina Sadu 2, prezentată ca imagine a trecutului, iar apoi o altă fotografie cu utilaje, prezentată drept dovada transformării, dar care este din Uzina Sadu 1. Adică nu aceeași hală înainte și după.

„Domnul vicepremier Radu Miruță a postat o imagine cu o hală din Uzina Sadu 2 și apoi o altă imagine cu o hală din Uzina Sadu 1 și a spus că au fost făcute «minuni» într-un an de zile”, atrage atenția consilierul local.

Păi, dacă tot vrem să demonstrăm o minune, să fie minunea în aceeași hală!

Altfel, e ca și cum fotografiezi o Dacie ruginită, apoi un BMW nou-nouț și anunți triumfal: „Uitați ce tuning am făcut la Dacie!”

Mergem mai departe, fiindcă povestea devine tot mai savuroasă.

În timp ce ministrul explica presei cât de spectaculoasă este transformarea de la Sadu, în fundal se vedea chiar uzina. Iar pe clădire se puteau observa, după cum atrage atenția consilierul local și după cum reiese din imagini, vegetație și copaci crescuți pe acoperiș și prin crăpăturile pereților.

Cu alte cuvinte, în timp ce ministrul anunța victoria asupra boscheților, boscheții erau chiar în spatele lui, făceau figurație. Asta da disciplină de front!

Dar să lăsăm boscheții și să trecem la treburi mai serioase. Să vorbim despre producție.

Ministrul Radu Miruță spune că oamenii de la Sadu l-au rugat „să le dăm de lucru”. Este, fără îndoială, ceva firesc. Oamenii nu cer pomeni, ci locuri de muncă. Vor să muncească, vor comenzi și vor ca uzina să producă.

Numai că aici ar trebui să ieșim puțin din fotografia cu boscheții și să intrăm în realitatea economică.

O uzină strategică nu este salvată atunci când dispare iarba dintre utilaje.

Este salvată când are comenzi, când are investiții, când utilajele funcționează, când se produc echipamente și când oamenii au efectiv de lucru.

Altfel, riscăm să ajungem la o situație aproape comică: să sărbătorim faptul că Uzina Sadu nu mai seamănă cu o grădină botanică, dar începe să semene cu un muzeu industrial.

Iar România tocmai intră într-o perioadă în care industria de apărare se declară a fi una dintre marile priorități.

Prin programul european SAFE, România a luat un credit de 16,8 miliarde de euro pentru investiții în apărare. În acest context, Sadu nu ar trebui să primească doar foarfeca pentru boscheți, ci ar trebui să primească investiții serioase.

Uzina are poziție, infrastructură industrială și tradiție. Are oameni care știu meserie. Are, în plus, un avantaj pe care multe proiecte noi nu îl au: există deja acolo o bază industrială protejată natural de munți. 

De ce să nu fie transformată într-un pol modern de producție pentru industria de apărare?

De ce să nu intre pe anumite componente ale noilor sisteme militare?

Trăim în era dronelor. Dacă nu putem construi mâine o dronă completă, putem începe cu subansamble. Aripi, componente structurale, suporturi de prindere, elemente mecanice, carcase, componente pentru sisteme logistice.

Nu contează dacă mâine Sadu nu produce avionul de la bot până la coadă. Contează să producă ceva. Și să producă mult.

Pentru că aici este adevărata bătălie, nu cu boscheții, ci cu lipsa comenzilor, lipsa investițiilor și lipsa unei strategii industriale.

Dacă România a găsit zeci de miliarde pentru apărare, ar fi păcat ca la Sadu să investim doar în motocoasă. Nu?!

Un miliard de euro investit inteligent în câteva linii tehnologice moderne ar putea schimba radical fața uzinei și, odată cu ea, economia Gorjului.

Asta ar fi o transformare pe care am putea-o fotografia liniștiți înainte și după, în aceeași hală.

Până atunci, recomandăm următoarea procedură pentru următoarea vizită ministerială:

- Ministrul să intre în uzină 

- Să arate câte utilaje noi sunt.

- Câte comenzi există.

- Cât se produce.

- Câte sute de oameni lucrează.

Iar dacă toate acestea sunt acolo, funcționează și produc, atunci putem vorbi despre o adevărată victorie.

Până atunci, cu sau fără boscheți în hale, pe hale sau pe lângă hale, tot pârloagă industrială se numește.

Așa că, domnule ministru, felicitări pentru prima victorie. Boscheții au pierdut interiorul, dar exteriorul încă rezistă.

Iar adevăratul război abia acum începe: războiul pentru producție. Succes!