Ultima oră
Inteligența Artificială tocmai l-a transformat pe Radu Miruță în George Simion și l-a teleportat din Turcia direct în Costinești.

De curiozitate am făcut un test banal. Am încărcat fotografia cu Radu Miruță din Turcia și am întrebat AI-ul de la Google, cine este personajul și dacă recunoaște locația.
Răspunsul? Halucinant.
"În imagine apare politicianul George Simion, pe o plajă din Costinești." Na belea!
Așa cum spuneam, în fotografie nu este George Simion. Este Radu Miruță, iar plaja nu este în Costinești, ci într-un resort din Turcia.
Dacă până și inteligența artificială greșește atât de spectaculos, poate că și noi, oamenii, ar trebui să ne păstrăm un dram de scepticism înainte să comentăm/distribuim orice apare pe internet. Zic si eu!
În ultimele zile am văzut titluri despre "vacanța de lux" a lui Radu Miruță. Serios acum... în Turcia, majoritatea resorturilor sunt de 4 și 5 stele. Un sejur de 10 zile pentru o familie oscilează, de regulă, între 2000-3.000 de euro. Chiar și resorturile cu adevărat exclusiviste nu trec de 10.000 de euro pentru aceeași perioadă. Fără răutate, dar imaginea aia de "biciușcăreală" cu Miruță, garantat nu face obiectul unui resort exclusivist, nici dacă se afla în cel mai nașpa cotlon al său.
Așadar, de la a transforma un concediu banal, într-o poveste despre opulență este o distanță pe care propaganda o parcurge mult mai repede decât adevărul.
Nu trebuie să-l simpatizezi pe Radu Miruță. Nu trebuie să simpatizezi USR. După cum nu trebuie să simpatizezi nici AUR, PSD sau PNL. Dar ai obligația să nu renunți la filtrul propriului raționament.
Astăzi victima unei narațiuni exagerate este Radu Miruță. Mâine poate fi oricine. Iar ironia face că partidul pe care îl reprezintă a folosit, la rândul său, de multe ori aceleași mecanisme de propagandă și manipulare împotriva adversarilor politici.
Adevărul nu ar trebui să depindă de culoarea politică, iar aceste practici, înaintea politicienilor, ne fac victime pe unii dintre noi, care devenim masă de manevră.
Morala poveștii? Dacă Google a reușit să-l transforme pe Radu Miruță în George Simion și să mute Turcia în Costinești, poate că n-ar strica să verificăm informațiile înainte să judecăm. Pentru că, spre deosebire de inteligența artificială, noi încă avem obligația să folosim inteligența naturală.
Vizualizări: 360

